Ecografie transesofagiana

Ce este ecografia transesofagiană?

Ecografia transesofagiană este o investigatie care redă imagini ale inimii. Foloseşte aceeași metodă ca şi ecografia doppler transtoracică, anume ultrasunetele pentru a crea imagini detaliate ale inimii şi ale arterelor acesteia. Spre deosebire de ecografia doppler transtoracică, transductorul (sonda) ecografiei transeofagiene este ataşată unui tub subţire. Acest tub este introdus în cavitatea bucală a pacientului (gura) şi, ghidat de medicul cardiolog, este înaintat pe gât, în esofag. Această tehnică ne ajută să obţinem imagini clare ale structurii inimii, ale valvelor şi ale camerelor inimii. Ca manoperă, se aseamănă cu endoscopia digestivă superioară.

Cine și când trebuie să facă o ecografie transesofagiană?

Medicul cardiolog poate recomanda această investigaţie pentru a depista:

 

– ateroscleroza (depuneri de grăsimi pe pereţii arterelor)

– cardiomiopatie (dilatare a inimii datorată îngrosării sau slăbirii muşchiului inimii)

– malformaţii cardiace congenitale (orificiu anormal în peretele dintre camerele inimii)

– insuficienţă cardiacă (muşchiul inimii este slăbit şi nu poate distribui sângele eficient)

– anevrism (o dilatare – ca un sac – a unui vas sanguin)

– boli valvulare (stenoze valvulare care blochează fluxul de sânge în inimă)

– tumori cardiace (poate să apară pe suprafaţa exterioară a inimii, în camerele inimii sau în ţesutul muscular al acesteia)

– pericardite (inflamaţia sau infecţia a membranei care înveleşte inima)

– endocardite infectioase (infecţie a inimii care afectează valvele)

 

 

Ce trebuie să știi despre ecografia transesofagiană!

Ecografie transesofagiana înseamnă explorarea cu ultrasunete a inimii dinspre esofag. Ca manoperă, se aseamănă cu endoscopia digestivă superioară. Cu ajutorul acestei investigaţii, cavităţile şi valvele inimii, precum şi vasele mari  pot fi analizate foarte exact, datorită apropierii sondei de aceste structuri. Această investigaţie poate fi indicată nou-născuţilor, copiilor şi adulţilor.

 

Cum trebuie să mă pregătesc pentru ecografia transesofagiana?

În ziua investigatiei, nu trebuie să consumi hrană înainte cu 6 ore de investigaţie şi nu vei bea nimic înainte cu 4 ore. În cazul în care urmezi un tratament, va trebui să înștiințezi medicul. Acesta te va sfătui cum să procedezi. Este absolut oblicatoriu să respecţi instrucţiunile medicului cardiolog! De multe ori, pacienții care nu respectă aceste instrucțiuni sunt reprogramați pentru a fi evitate, atât disconfortul pacientului, cât și al personalului medical. Personalul medical te va ruga să citești și să completezi un formular de consimțământ pentru sedare.

Investigatia dureaza 30 – 45 de minute, vei fi complet sedat, adică vei dormi,
iar după efectuarea ei, nu vei mânca și nu vei bea nimic pentru încă două
ore.
Nu vei conduce mașina și nu vei semna documente importante în următoarele
trei ore.

Ce se întâmplă în timpul ecografiei transesofagiene?

Medicul cardiolog te va ruga să te așezi pe patul din cabinetul medical, lateral, pe partea stângă a corpului. Se va monta o branulă la unul din brațe pentru a ți se administra sedativul. Vei dormi pe tot parcursul investigației. Pentru a nu simți niciun fel de disconfort în gât, la trecerea sondei, medicul va pulveriza un anestezic local. Tensiunea arterială și saturația de oxigen vor fi monitorizate pe tot parcursul procedurii, prin aplicarea manșonului de tensiune și, respectiv, a pulsoximetrului (un aparat mic care se va pune pe deget).

După ce se va asigura că pregătirea este făcută în mod corespunzător și că ești relaxat, medicul va introduce transductorul în cavitatea bucală și îl va ghida până în esofag. Odată ce sonda este la locul potrivit, medicul va analiza structura inimii și a componentelor acesteia. După ce au fost făcute imaginile, medicul va retrage sonda și îți va redacta un raport medical. Îți va explica, dacă este cazul, ce nereguli au fost găsite și, mai ales, cum le poți trata.

Cât durează?

Investigatia de ecografie tranesofagiană durează între 30 – 45 de minute. După terminarea investigației, vei rămâne scurt timp în clinică. Personalul medical se va asigura că totul este în regulă, că îți revii din sedare și că ai înțeles ce trbeuie să faci în continuare.

Investigații amănunțite:

–  daca se găsesc malformații congenitale cardiace, medicul îți poate recomanda să discuți cu un doctor intervenționist despre tratamentul intervențional

– daca se suspectează că arterele sunt înfundate, medicul îți va recomanda o coronarografie

– dacă există stenoze ale valvelor, îți poate recomanda tratamentul intervențional prin: TAVI, MitraClip, tratamentul stenozei pulmonare

 

 

Ce trebuie să știi după ecografia transesofagiană!

– este posibil să te simți slăbit, obosit, amețit pentru restul zilei. A doua zi, te vei simți normal.

– câteva zile după investigație, vei simți un disconfort ușor la nivelul gâtului din cauza trecerii transductorului. Acest lucru este normal, iar disconfortul se va ameliora, treptat.

– dacă apar alte simptome, este important să iei legătura cu medicul cardiolog.

 

 

 

 

Programeaza-te acum!






X

CLINICILE RITMICO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a CLINICILE RITMICO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.