ÎȚI POATE AFECTA INIMA O SINGURĂ ȚIGARĂ PE ZI?

Îți poate afecta inima o singură țigară pe zi?

Dacă fumezi „doar” atât, există un risc mult mai mare decât crezi, ca să dezvolți boli cardiace.
Specialiștii spun că rezultatele studiilor efectuate până acum au consecințe importante pentru fumătorii care cred că, dacă fumează „doar” câteva țigări pe zi, impactul asupra corpului este nesemnificativ. Aceeași specialiști susțin că fumătorii ar trebui să se oprească definitiv din a mai fuma, pentru a reduce semnificativ riscul de a dezvolta probleme cardiace sau de a suferi un accident vascular cerebral.

Această informație ar putea fi folositoare la început de an pentru că, în această perioadă, mulți se gândesc să fumeze mai puțin.  Un sfat mai potrivit ar fi chiar să se lase de fumat.
Studiile arată că fumatul unui număr redus de țigări (între una și cinci pe zi) este asociat cu un risc ridicat de a dezvolta boli de inimă. O echipă de specialiști, condusă de profesorul Allan Hackshaw, a analizat rezultatele a 141 de studii efectuate la Institutul de Cancer UCL, din cadrul Universității College London. Studiul a evaluat riscul asociat în trei situații. Fumatul unei singure țigări pe zi, a 5 țigări pe zi sau a 20 de țigări pe zi.

Bărbații care au fumat o singură țigară pe zi au 46% risc de dezvoltare al bolilor cardiace și 41% în a dezvolta accident vascular cerebral, aproape același risc asociat cu fumatul a 20 de țigări pe zi.

Femeile care au fumat o singură țigară pe zi au avut 31% risc să dezvolte afecțiuni cardiace, și 34% risc de accident vascular cerebral, din nou, aproape același risc asociat cu fumatul a 20 de țigări pe zi.
„Am demonstrat că o mare parte din riscul de a dezvolta boala coronariană și de a suferi un accident vascular cerebral, provine din fumatul a doar câteva țigări pe zi.”, a spus profesorul Allan Hackshaw.

„Probabil că această veste a surprins foarte mulți oameni. Dar există și mecanisme biologice care ne ajută să explicăm riscul neașteptat de mare asociat cu un nivel scăzut de fumat.”
Lucrarea științifică a Universității College London este prima care combină rezultatele mai multor studii. Acestea acoperă atât boala coronariană, cât și accidentul vascular cerebral. Lucrarea a fost considerata ” fiind o referință valoroasă ce poate fi folosită pentru a susține campaniile de sănătate publică și în a oferi un stimulent puternic, pentru ca fumătorii să se oprească complet din a mai fuma (în special femeile).”

Afecțiunea cardiovasculară, nu cancerul, este cel mai mare risc de mortalitate pentru fumători, cauzând 48% dintre decesele premature asociate cu fumatul.

Autorul ajunge la următoarea concluzie: „Fumătorii ar trebuit să se lase de fumat, în loc să rărească țigările, chiar să apeleze la diverse metode, dacă este necesar, pentru a reduce semnificativ riscul acestor două afecțiuni atât de frecvente.”

 

 

 

sursa: >> https://www.sciencedaily.com/releases/2018/01/180125230308.htm

Programeaza-te acum!






X

CLINICILE RITMICO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a CLINICILE RITMICO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.